Înțelepții spun că: “Sunt două feluri de suferințe pe lume: cele cauzate de prea multă viață, și cele cauzate de prea puțină.” Așadar, dacă ai parte de multă viață, ai grijă să o dăruiești celor din jur, iar dacă ai parte de puțină, primește-o de la cei care ți-o dăruiesc.
Un erou veritabil nu se acoperă în eleganță, ci îi acopera, cu eleganță, pe cei din jurul său.
Singura armă eficientă împotriva timpului este răbdarea. Însă răbdarea nu învinge timpul, ci mai degrabă îl îmblânzește. Oricât ar fi el de aprig. Odată îmblânzit, timpul îți va dărui eternitatea.
Liniștea vine la tine atunci când o aștepți cel mai puțin, vine pentru a-ți reflecta în singurătatea din juru-i, cine ești tu cu adevărat. Liniștea este spațiul de desfășurare al Fericirii. Este singurul spațiu în care Fericirea poate călca laolaltă cu oamenii. Liniștea este cea mai sfioasă virtute, zboară de la tine odată cu primul […]
Așa cum gravitația ajută materia să se adune și să strălucească sub formă de stele, și acțiunea justă ajută gândurile să se adune și să strălucească sub formă de idei.
Pe lângă materialul genetic, oamenii mai au posibilitatea, astfel și datoria, de a dărui și educația urmașilor. Dar, spre deosebire de gene, asupra educației avem control total. Și nu uita, educația nu se instruiește, educația se dăruiește!
Capacitatea noastră, a oamenilor, de a ne păsa de ceilalți oameni este virtutea ce ne ajută să șuntăm selecția naturală. Atâta vreme cât ne vom ajuta între noi, vom putea rămâne la acest înalt nivel al evoluției. Poate și cel din urmă.
Ce formă aveau gândurile tale înainte de a învăța să vorbești? Sigur că aveai gânduri și atunci. Fără a gândi, nu puteai învăța să vorbești. Odată ce ai învățat să vorbești, limbajul îți încleștează gândurile. Simbolurile și conceptele din gândurile tale sunt de acum închise în formulări articulate, destinate altor oameni, nu ție însuți. Poate că […]
Nu folosindu-ți simțurile percepi frumosul, ci mai degrabă folosindu-ți Mintea. Sau, poate Inima. – 1 2 3 –
Avem puterea, sau mai degrabă prilejul, de a recunoaşte eleganţa şi perfecţiunea legilor naturii. Întreaga existenţă este consecinţa acestor perfecte legi. Întreaga existenţă trebuie să fie, de fapt, perfectă. Cu toate acestea, recunoaştem în jurul nostru imperfecţiunea. Dacă ne-am putea împrăştia percepţia asupra tuturor legilor naturii, atunci am putea vedea că imperfecţiunea nu se află […]