Întotdeauna cald
În fiecare dimineață, după ce te visez, pun visul într-un balon cu aer cald pe care-l eliberez la răsărit. Știu că balonul va urca pentru totdeauna, pentru că visul nu se răcește niciodată.
În fiecare dimineață, după ce te visez, pun visul într-un balon cu aer cald pe care-l eliberez la răsărit. Știu că balonul va urca pentru totdeauna, pentru că visul nu se răcește niciodată.
Între supravieţuitorii unui război, nu se aleg învinşi sau învingători.
Ca şi supravieţuitori, toţi au învăţat lecţia luptei.
Nu a luptei cu Viaţa, ci a luptei pentru Viaţă.
La fel şi în războiul interior, în lupta cu sine.
Nu cu noi înşine avem de luptat, ci pentru noi înşine.
Pentru sufletul nostru. Întreg.
Liniştea este atunci când,
în loc să-ţi auzi gândurile urlând,
îţi auzi inima bătând,
şi Sufletul respirând.
Ah! Dacă noi, toţi oamenii, am clipi în acelaşi timp, măcar odată.
Cred că Lumina însăşi ar fi mai fericită preţ de o clipă.
Ar avea, în sfârşit, prilejul de a-şi reface razele rănite de privirile noastre tăioase.
Ar evada, preţ de o clipă, din cuşca pe care o desenează privirile noastre dezordonate.
Ar putea chiar, să-şi cureţe razele de mizeria lăsată în urmă de privirile noastre murdare.
Ar face toate astea, şi s-ar întoarce la noi pentru a o putea privi din nou.
Pentru a ne dărui priviri, nu tăioase şi dezordonate ci mângâietoare şi, bineînţeles, curate.
Odată, demult, mi-am pierdut zâmbetul.
L-am uitat într-un buzunar rupt, şi s-a pierdut.
Un doctor mi-a spus că nu mai am nici o şansă de a-mi recăpăta zâmbetul pe cale naturală, şi că am nevoie de un transplant de zâmbet.
Nu am găsit donator. În fond, nu-mi pot permite să cer zâmbetul nimănui.
Am dat însă peste un chirurg de suflete. El mi-a cusut un zâmbet în suflet.
Mi-a spus că dacă sufletul zâmbeşte, atunci şi chipul îi va urma.
L-am rugat să-mi coase şi buzunarul rupt, însă nu a vrut.
Mi-a spus că sufletul nu poartă pantaloni.
Observ cu o oarecare tristețe cum am redus noi, oamenii, iubirea unei mame la nivelul unui instinct.
Acum îi spunem “instinct matern”. Așa încercăm noi să explicăm comportamentul femeilor care devin mame, instinctual. Bleach!
Eliminăm toate patimile pe care le lasă în urma sa o mamă, dăruindu-se pe sine, și le punem pe seama unui simplu instinct. Un instinct care-i fură toate meritele.
Poate că, într-adevăr, o mamă va sări în foc pentru a-și salva copii, doar “din instinct”.
Dar mama este capabilă să intre acolo, în foc, toată viața. Să ardă ea, doar pentru a le ține de cald propriilor copii. Asta e diferența dintre “instinct matern” și “Iubire de mamă”.
Cred că una dintre deformările societății actuale constă în faptul că oamenii preferă să întâlnească răspunsuri, mai degrabă decât să caute răspunsuri. Cred că răspunsul se află mai degrabă la capătul unei călătorii, nu la capătul unei întrebări.
Arta nu se adresează înțelegerii de care este capabilă mintea, mai degrabă, arta se adresează potențialului care zace în Minte.
Nu trebuie să ții pe nimeni captiv într-un gând trist.
Dacă te surprinzi făcând asta, croiește-ți imediat un gând fericit.
Acolo, în gândul fericit, îi vei putea găzdui, și nu închide, pe oamenii din mintea ta.
Nu-ți acoperi gândurile în cuvinte, mai degrabă hrănește-ți cuvintele cu Gânduri.
Gândurile pot viețui în minte, însă ele trebuie născute în inimă.