Chirurg de suflete
by ioanpopovici
Odată, demult, mi-am pierdut zâmbetul.
L-am uitat într-un buzunar rupt, şi s-a pierdut.
Un doctor mi-a spus că nu mai am nici o şansă de a-mi recăpăta zâmbetul pe cale naturală, şi că am nevoie de un transplant de zâmbet.
Nu am găsit donator. În fond, nu-mi pot permite să cer zâmbetul nimănui.
Am dat însă peste un chirurg de suflete. El mi-a cusut un zâmbet în suflet.
Mi-a spus că dacă sufletul zâmbeşte, atunci şi chipul îi va urma.
L-am rugat să-mi coase şi buzunarul rupt, însă nu a vrut.
Mi-a spus că sufletul nu poartă pantaloni.